Joc de imaginatie.
Ai la dispozitie doua vieti:
Una in care iubesti dar nu stii daca te iubeste, devii nebuna, bolnava si iti faci filme de fiecare data cand nu iti e prin preajma. In care nu vezi nimic, nu simti nimic altceva decat entitatea ce iti alearga prin vene si stii ca privirea lui iti arde sufletul, iti macina oasele si iti pierzi echilibrul de fiecare daca cand zambeste. Ai vrea sa ii oferi totul, chiar si propria-ti piele, doar sa stii ca ii e bine, ca ii e cald, ca e in siguranta. Ai face orice doar sa simta ca ii esti alaturi. Ai deschide cerul si ai stoarce universul pana la ultima picatura de viata, apoi ia-i darui-o pe toata, frumos ambalata, sperand ca poate te va alege pe tine sa-i fii alaturi pentru eternitate. Iubesti si nu astepti nimic in schimb, nu vrei confortul material, nu vrei nimic in afara de zambetul lui. Dar intr-o zi se hotaraste ca tu nu esti indeajuns de buna si te lasa. Desi ti-ai dat tot. Desi nu i-ai cerut nimic la schimb. Se simtea incatusat de atasamentul tau dus la extrem si a luat decizia de a alerga in continuare dupa naluci roz, invelite in sclipici si cocotate pe tocuri.
A doua viata iti este dictata de supremul confort al solitarismului.
De mica ai simtit ca nu esti ca toate celelalte. Ca tu nu iti doresti ca la varsta de 20 sa iti intemeiezi o familie, ca mai apoi la 24-26 sa faci copii pe care sa ii iubesti mai mult decat pe tine si sa devii o casnica responsabila fara visuri si idealuri, o femeie trista si intretinuta de un barbat care nu te iubeste si cu care nu imparti nimic mai mult decat patul si banii de paine.
Tu stiai ca vrei sa fii singura.
Tie iti placea compania ta. Inca iti place. Pentru tine linistea nu e un blestem, cartile iti vorbesc mai mult si mai deschis decat orice fiinta umana ar putea sa o faca vreodata, iar prezenta ta proprie iti aduce mai mult confort decat bratele oricarui caracter de sex masculin pe care il intalnesti din intamplare intr-o zi de toamna.
Iti eliberezi egoul destul de rar si lasi oameni sa intre, doar ca sa iti demonstrezi ca inca mai ai suflet, apoi, te indepartezi fara vreo explicatie si lasi totul in urma. Constiinta ta stie ca desi ai tanjit la un moment dat dupa afectiune, nu vei fi niciodata omul care se poate oferi cu totul, pe nerasuflate. Nu vei fi omul care va renunta la spatiul intim pentru o alta persoana, si nici nu vrei sa incerci prea tare sa experimentezi acest lucru.
Ce-ai alege dintre cele doua vieti daca ar fi sa traiesti doar la extreme, si viata nu ti-ar oferi o cale de mijloc intre ele?
*insert answer here*
***still loading…
•Kiki• 